Press "Enter" to skip to content

România se întoarce la starea de urgență după alegeri? Estimarea lui Traian Băsescu

DISTRIBUIE POSTAREA DACA ITI PLACE

Cel mai probabil, autoritățile vor institui, din nou, starea de urgență în România, dacă numărul cazurilor de Covid-19 nu va scădea.

Această estimare îi aparține fostului președinte Traian Băsescu, care e de părere că această măsură nu va fi adoptată înainte de alegeri. „Nu cred că se va introduce starea de urgenţă până la alegeri, că asta implică o serie de măsuri. Probabil, imediat după alegeri, dacă va fi cazul, dar nu înainte”, a declarat Traian Băsescu la România TV.

Fostul președinte a făcut o serie de comentarii în legătură cu măsurile necesare pentru ca viitorul an școlar să se desfășoare în condiții bune și majorarea pensiilor și a alocațiilor pentru copii.

Soluția lui Băsescu pentru noul an școlar

Traian Băsescu este de părere că actualul guvern trebuie să impună un program, o metodologie în ceea ce priveşte începerea noului an şcolar: „Ministerul Educaţiei trebuie să emită o metodologie, să stabilească un program şi trebuie trimişi nişte bani. Guvernul dă dovadă de laşitate în asumarea responsabilităţii. Nu se poate lăsa situaţia aşa, fiecare să se descurce. Nu este posibil ca guvernul să nu asigure măşti pentru copii. Familiile nu au posibilitatea să asigure două măşti pe zi copiilor.”, susține Băsescu.

Ce spune despre majorarea pensiilor

Referitor la pensii şi la alocațiile pentru copii, Traian Băsescu a apreciat că actualii guvernanți au procedat corect și că au alocat sumele pe care și le puteau permite fără să pună în pericol evoluția economică a României. El a fost de acord că liberalii nu aveau de unde să ofere mai mult, însă consideră că aceștia au făcut promisiune fără acoperire.

„Guvernul nu are de unde să crească cu 40% punctul de pensie. Aici nu îi consider rău-voitori, au procedat corect. Pe mine mă supără că mint la fel ca PSD. Că au de unde să dea şi, de fapt, nu au. Mărirea reală este cu 3,5%, nu 14%”, a mai spus fostul președinte.

Sursa: redactia.ro

Be First to Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *